Discurs superb al Simonei Halep după victoria istorică din Cehia: „Fetele și-au lăsat inima pe teren. Micuții care se apucă de tenis pot avea încredere”

Discurs superb al Simonei Halep după victoria istorică din Cehia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victoria cu Cehia din FED Cup a adus-o în al nouălea cer pe Simona Halep, care a avut un discurs superb după meciul de dublu care a calificat România în semifinale. Numărul 3 mondial spune că pentru țara noastră este o performanță uriașă, iar tinerii care se apucă de tenis pot avea niște modele în ele.

Vizibil emoționată, Halep și-a lăudat colegele: „A fost un meci foarte tensionat, din tribune a fost și mai greu. Am avut emoții mari. Monica m-a întrebat înainte dacă nu vreau să intru, dar i-am spus că ea e mai bună (n.r să joace la dublu). Toate am depus un mare efort în acest meci. Am jucat cu o campioană enormă, Cehia.

Fetele sunt extraordinare, și-au lăsat inima pe teren, astfel că au reușit să câștige. Anul acesta dau totul pentru echipa de FED Cup, cum am mai spus. Pentru noi, pentru țara noastră, e un lucru enorm. Micuții care se apucă de tenis pot avea încredere în noi. Acest FED Cup înseamnă altceva”, a spus Simona Halep, la microfonul Telekom Sport.

România s-a calificat în semifinalele Fed Cup, după o victorie memorabilă a perechii Irina Begu / Monica Niculescu în fața cuplului Barbora Krejcikova / Katerina Siniakova, în setul decisiv al meciului al cincilea, de dublu, 6-7(2), 6-4, 6-4. Simona Halep a contribuit cu două victorii la simplu. România a eliminat deținătoarea trofeului, Cehia, cu scorul general de 3-2, administrându-i prima înfrângere în Ostravar Arena începând din 2011 – anul care marchează startul dominației Cehiei în competiția pe națiuni a tenisului feminin.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×